Femeile în vârstă au constatat că, după 50 de ani, crește viteza cu care li se accentuează ridurile și li se lasă pielea. Chiar dacă nu era nevoie de confirmarea oamenilor de știință, există studii despre accelerarea proceselor de îmbătrânire.
În cadrul unor cercetări de la Universitatea din Viena, conduse de Sonja Windhager, s-au măsurat 600 de puncte ale feței a 88 subiecți cu vârste între 26 și 90 de ani și s-au cartografiat efectele îmbătrânirii. Cercetătorii au descoperit rate de schimbare similare la bărbați și femei până la aproximativ 50 ani, dar după 50 de ani, schimbările legate de vârstă s-au accelerat brusc la femei față de bărbați.
Femeile la menopauză au un nivel în scădere de estrogen și, pe măsură ce asta scade, se micșorează producția de colagen, dispărând aspectul tânăr și neted al pielii. Aproximativ 30% din colagenul pielii se pierde în primii cinci ani de menopauză.
Odată cu afectarea elasticității pielii și din cauza pierderii de grăsime și a subțierii pielii, sprâncenele se lasă, se formează pungi sub ochi, pomeții obrajilor sunt mai aplatizați și mai puțin definiți, ochii par mai mici, nasul și urechile se alungesc (urechile cresc 0,22 mm în fiecare an), buzele se subțiază și își pierd din volum, fețele devin mai plate, fălcile se accentuează, se formează și se adâncesc pliuri ale pielii, se pierde masă osoasă din bărbie.
Chiar înainte de vârsta de 50 de ani, au descoperit experții, fețele femeilor îmbătrânesc mai repede decât bărbații. Între 50 și 60 de ani, „traiectoria îmbătrânirii” este de până la de trei ori mai rapidă la femei.