CABINETUL ESTE ÎNCHIS.

Renașterea și redescoperirea frumuseții corpului feminin

După cincisprezece secole în care dogmele creștine au marginalizat femeia în societate, condamnând-o la un fel de auxiliar al familiei și al societății patriarhale, Renașterea s-a impus, pe lângă aplecarea spre științe, și printr-o revizuire a artelor plastice și, implicit, a modelelor de frumusețe feminină.

Maeștrii renascentiști nu au putut exista în afara constrângerilor religioase și de aceea principalul vehicul al promovării nudului feminin și, prin urmare, a unor noi standarde de frumusețe au fost reprezentările unor personaje mitologice de origine greacă sau romană. Ca atare, idealul feminin din Renaștere era oarecum asemănător cu cel grecesc, cu un trup bine făcut și nu neapărat foarte tonifiat, fără mușchi la vedere, și un chip de o frumusețe clasică, simetrică și proporțională. Idealul modern al sânilor mari nu exista în vremea aceea, poate și fiindcă reprezentările pictorilor renascentiști conțineau mai ales un mesaj spiritual, având mult mai puțin ambiții erotice decât s-ar putea crede la o primă privire.

Standardele erau cele ale unui ten foarte alb, a unui chip cu pomeți înalți, dar obraji plini, a ochilor căprui sau negri, pătrunzători, a coafurilor elaborate și a hainelor extravagante.

Pentru a înțelege pe deplin standardele frumuseții renascentiste, vă puteți gândi la Mona Lisa, un chip nu neapărat foarte estetic, dar o față ce denotă o amețitoare profunzime interioară, un zâmbet enigmatic, asociat de unii cu maternitatea, dar și semne subtile ale poziției sociale a femeii reprezentate în portret.

Amănuntul definitoriu pe care Renașterea îl aduce în artele plastice și care avea să dea un nou înțeles noțiunii de frumusețe feminină este mișcarea. Sculpturile și picturile Renașterii nu mai reprezintă personaje în ipostaze statice, ci oarecum în mișcare, ceea ce aduce pentru prima dată între standardele estetice feminine noțiunea de grație, izvorâtă din felul în care se mișcă o persoană și din raportul între diferitele părți ale corpului său.

Renașterea și redescoperirea frumuseții corpului feminin

Plătește în rate serviciile la FIX CLINIQUE cu Card Avantaj

Plătește în rate de la FIX CLINIQUE cu Card Avantaj

Facebook Fix Clinique

Instagram Fix Clinique

Instagram has returned invalid data.

Follow Fix Clinique aici!

Galerie Before/After

vezi galerie foto aici

FIX CLINIQUE

Peste 35 de ani de practică în chirurgia plastică!

Top
Online sfaturi gratuite – adresează o întrebare medicului de chirurgie plastică și estetică
Adresează o întrebare medicului de chirurgie plastică și estetică! RĂSPUNS GRATUIT CONFIDENȚIAL

Cabinetul se redeschide de luni, 18 mai 2020, cu respectarea recomandărilor privind prevenirea contaminării cu noul coronavirus. Numai cu programare!

Translate »