În pofida a ceea ce vrem noi europenii să credem, începând cu anii ’20, standardele în domeniul frumuseții feminine au fost stabilite de filmele americane. Cu excepția anilor ’50-’60 în care cinematografiile italiană și franceză au propus modele de frumusețe feminină precum Sophia Loren, Claudia Cardinale sau Gina Lollobrigida, Brigitte Bardot sau Jeanne Moreau, în ultima sută de ani producțiile de la Hollywood au trasat standardele în acest domeniu. Chiar și o parte dintre actrițele enumerate mai sus au atins vârful de faimă atunci când au jucat în producții de peste ocean.
Revenind însă la perioada interbelică, pentru a înțelege cum s-au schimbat conceptele despre frumusețea feminină, trebuie să ne amintim că, în pofida marii crize, epoca aceea a fost una a producțiilor cinematografice grandioase, a exuberanței și mai ales a emancipării feminine. Există teoreticieni care dau ca exemplu felul în care apariția produselor de igienă feminină a influențat idealul de frumusețe, fiindcă acestea nu au mai făcut necesare fustele largi și lungi. Prin scurtarea fustelor și strântarea lor, picioarele dar și fesele au devenit mai evidente și implicit un criteriu al atracției masculine.
A existat, desigur, și o reacție adversă, naturală, așa încât femeile au început să poarte țesături care să le aplatizeze sânii, deoarece curbele voluptoase erau considerate încă prea provocatoare pentru a fi afișate în public. Talia, evidențiată prin cusături ale rochiilor, a coborât mai aproape de șolduri, iar coafurile au fost influnțate de inventarea „soluției de permanent”.
În epocă, frumuseți erau Jean Harlow, Clara Bow sau Mae West, dar și două actrițe de peste ocean, Marlene Dietrich și Greta Garbo, considerate a fi la limita androginității, combinând deci trăsături feminine cu unele masculine.
Cenzura care a survenit la sfârșitul anilor 1920 în cinematografie a limitat puternica tentă erotică pe care o căpătaseră filmele în epocă. Ca atare, au început să se impună în fața publicului femei care excelau în special prin măiestrie actoricească și nu doar prin frumusețe, cum ar fi Katharine Hepburn. Tot atunci, gustul public a evoluat spre femeile mai înalte, cu șolduri înguste, blonde cu ochi albaștri și cu sâni proeminenți. Acest standard s-a perpetuat până în ziua de astăzi, în ciuda faptului că e tulburător să te gândești că el s-a generalizat pe planetă din cauza discursului care proclama rasa ariană ca fiind superioară tuturor celorlalte.
Un amănunt interesant este și acela că în perioada interbelică au dispărut rezervele pe care le aveau mulți americani și europeni față de femeile roșcate. Acest lucru este parțial și consecința faptului că filmele erau alb-negru.
