Este dificil de spus cine e îndreptățit să definească frumusețea perfectă, dar natura ne dă indicații clare că simetria facială este aspectul cheie al frumuseții fără vârstă. Acest lucru a fost confirmat chiar și de către
bebeluși, care preferă să privească fețele simetrice, ceea ce ilustrează modul în care recunoașterea simetriei este înnăscută.
În 1980, Dr. Michael Cunningham, psiholog la Universitatea din Kentucky, a efectuat un studiu în care participanții au clasat frumusețea facială a femeilor. Cu un clasamentul atât de precis, dr. Cunningham a fost capabil să calculeze măsurătorile „ideale” care desemnează o față frumoasă.
Aceste măsurători includ:
- Înălțimea vizibilă a globului ocular este de 1/14 din înălțimea feței
- Lățimea ochilor este de 3/10 din lățimea feței la nivelul ochilor
- Lățimea pupilelor este de 1/14 din distanța dintre pomeți
- Lungimea bărbiei este de 1/5 din înălțimea feței
- Distanța de la centrul ochiului până la capătul sprâncenei este de 1/10 înălțimea feței
- Suprafața totală a nasului este mai mică de 5% din suprafața totală a feței.
Aceste măsurători nu fac decât să exemplifice un ideal standardizat și nu o față reală. Chiar și așa, Dr. Cunningham a descoperit că această frumusețe percepută poate fi considerabil scăzută chiar și printr-o ușoară diferență de raporturi. De exemplu, considerând că gura ideală constă din 50% din lățimea feței, femeile ar fi percepute ca fiind mult mai puțin atractive dacă procentul acesta ar diferi chiar și de câteva puncte.
