Cel de-al șaptelea deceniu al secolului XX, cunoscut și ca anii ’60, a fost caracterizat de apariția mișcărilor hippie, dar și a feminismului. America și-a confirmat în anii aceia statutul de mare putere mondială, dar și capacitatea de a oferi lumii întregi idei, dar și standarde. Frumusețea feminină nu putea să nu fie la rândul ei influențată, în ceea ce privește criteriile, de fabuloasa industrie cinematografică și de fashion-ul din acei ani.
Femeile au început să fie privite ca egalele bărbaților și, mai mult, au părăsit sfera domestică pătrunzând activ în toate sferele sociale, de la afaceri la știință, de la fabrici la pilotatul avioanelor. Ca atare, vestimentația a început să fie mai simplă, cu iz practic, subliniind cu curaj formele trupului feminin. Coafurile au devenit mai puțin sofisticate. Machiajul însă era esențial pentru femeile anilor ’60, principalele lui caracteristici fiind sublinierea ochilor prin linii hotărâte trasate cu creionul dermatograf, aplicarea mascarei și primele extensii de gene.
Obsesia anilor ’60 pentru femei seamănă în mare măsură cu cea din zilele noastre: ele propuneau să fie extrem de slabe. De la hipioatele care trăiau în vestitele dubițe Volkswagen și până la actrițele celebre, toate tinerele își doreau să nu aibă nici măcar un gram de grăsime în plus pe corp.
Concomitent cu acest curent principal, reprezentat de starurile rock ale momentului și de militantele războiului din Vietnam, au mai existat cel puțin alte două linii de apreciere a frumuseții. Prima este cea ilustrată de Jacqueline Kennedy, care încânta prin trăsăturile delicate ale feței și printr-o linie vestimentară oficială dar veselă, de o eleganță discretă, fără a trece însă spre ținuta pe care o numim astăzi office.
Tot în acei ani, în special dinspre Europa, s-au impus însă și alte feluri de frumuseți, care se încadrau în ideea clepsidrei perfecte, cea mai cunoscută reprezentantă a acestor standarde de frumusețe fiind Sophia Loren.
Divele anilor ’60 nu se sfiau de asemenea să proiecteze asupra trupului feminin și senzația de putere. Jane Fonda în Barbarella sau Ursula Andress în James Bond promovau imaginea unui corp feminin subțire dar atletic, cu mușchi reliefați, care lasă impresia de forță și agilitate.
